Muntele Găina sau ”Muntele
Dragostei”, încărcat de legende și tradiție
Una dintre cele mai importante şi mai inedite
sărbători ale moților are loc în perioada 22-23 iulie 2017, în
comuna Avram Iancu din Munții Apuseni. Este vorba despre Târgul de Fete de pe
Muntele Găina, o serbare populară moțească cu o vechime de sute de ani, a cărui
amploare și renume a depășit demult granițele țării noastre. Conform tradiției,
Târgul de Fete de pe Muntele Găina, zis și Muntele Dragostei, are loc în
cel mai apropiat sfârşit de săptămână de ziua Sfântului Ilie, care este
sărbătorit pe data de 20 iulie.
Dacă pe
vremuri fetele veneau la târg pentru a fi pețite de feciori și se cununau chiar
pe Muntele Găina, în zilele noastre târgul este prilej pentru moți și turiști
de pe alte meleaguri de a petrece, a participa la concursuri de dansuri și gastronomie,
concerte și spectacole populare și de a admira creațiile meșterilor populari.
Încărcată
de misticism și ipoteze, originea acestui târg, pierdută în negura timpului, nu
face decât să ne fascineze ”creând și acum în juru-i acel indefinit
mister în care legenda și realul se întrețes la modul necesar și firesc”.
Una dintre
legendele Muntelui Găina spune că aici locuia o crăiasă ce avea o găină care
făcea ouă de aur, iar îndrăgostiţii care veneau să-şi mărturisească dragostea
primeau câte un ou de aur.
Se spune că era odată, sus în
Munţii Apuseni, o găină ce făcea ouă de aur. Moţii se mirară cât se mirară,
şi-au început s-o ocrotească, să-i închine cântece. În tot timpul anului ea
rămânea acolo sus fără să poată fi văzută, dar o dată pe an, de Sfântu Ilie,
când moţii obişnuiau să se întâlnească laolaltă dând prilej copiilor să se
întâlnească şi să se cunoască, găina noastră cobora, curioasă din fire, din
cuibul ei nevăzut. Cobora cam până la Crucea Iancului, bătea o dată din aripi
şi se transformă într-o zână fermecătoare. Se apropia de tinerii căsătoriţi
ţinând un ou de aur în palme şi îl oferea acestora pentru fericire şi viaţa
lungă. Aşa au trecut ani şi ani, oamenii erau atât de fermecaţi de găina cu ouă
de aur, încât au pus numele acelui loc, Muntele Găina.
Dar nu toţi oamenii erau la fel,
erau unii care vroiau ouăle de aur ale găinii doar pentru ei. Astfel într-un an
pe când găina era coborâtă din cuib, cum avea obiceiul de Sfântu Ilie, câţiva
vizitatori au urcat la cuibul găinii, ajutaţi fiind de diavol pentru că nu era
cu putinţă pentru un om obişnuit să-l dibuiască, şi au luat toate ouăle de aur
din cuib. Odată reîntoarsă la cuib şi văzând cele petrecute zâna noastră a
bătut o dată din aripi, s-a prefăcut în găină şi a zburat pe un alt munte, la
Roşia Montană. Oricât s-au rugat oamenii, ea nu s-a mai întors. Dar nici moţii
nu şi-au pierdut speranţa şi se întâlnesc an de an, de Sfântu Ilie într-un
festival al iubirii şi încrederii, pe Muntele Găina cu speranţa că odată şi
odată zâna fermecată va coborî din nou …Istoricii susţin că apariţia târgului
s-a datorat necesităţii de comunicare între oamenii acestor locuri, care trăiau
în aşezări izolate şi risipite. Târgul a antrenat, alături de relaţiile
economice între locuitorii de pe Văile Arieşului şi Crişurilor, şi relaţii
matrimoniale. Se spune că fetele nemăritate veneau pe munte cu familiile lor și
își instalau aici un cort cu zestre spre deliciul feciorilor, care la rândul
lor se pregăteau cu cele mai alese daruri pentru viitoarele mirese.
Momentul-cheie era reprezentat de târguirea fetelor. Fata aleasă era invitată
la joc şi apoi cântărită pe o scândură, la capătul celălalt fiind pusă zestrea.
Nu s-a întâmplat niciodată ca vreo fată care a participat la acest târg să nu
îşi fi aflat perechea, iar moţii cred că perechile care şi-au unit destinele în
acest loc „magic” au parte de fericire şi noroc. Târgul a făcut posibilă
întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, iar cununia se
oficia direct pe munte, în timpul nedeilor, de unde şi numele Târgul de fete.
Ceremonia era însoţită de cântece şi jocuri.
Despre
târgul de fete de pe Muntele Găina vorbeşte şi Ion Rusu Ardeleanu în cartea sa
“Moţii” scriind: ”În cea dintâi duminecă după Sân-Petru liniștea din Găina
încetează pentru o zi. Este ziua fantasticului târg de fete, în vederea căruia
din zorii zilei curg de pe toate văile și dealurile moți și moațe, crișeni și
crișene, toți în haine de sărbătoare, ca să ia parte la acest târg, unde
cântecele lăutarilor asurzesc pădurile.
Dis de
dimineață, doi delegaţi din partea moţilor din Vidra de sus şi doi din partea
moţilor crişeni din Bulzeşti se întâlnesc, schimbă câteva vorbe de salut şi
trag o linie de despărţire între moţi şi crişeni în timpul târgului de pe coama
muntelui. Linia este trasă astfel că moţii se aşează cu merindele în
partea de către răsărit, iar crișenii în partea de către apus.
Până pe la ora 10.00 dimineaţa
toţi sunt ocupaţi cu vânzarea şi cumpărarea uneltelor de casă şi agricole
fabricate de ei după specialitatea locului. După ce s-a terminat cu târguirea
celor trebuincioase, lumea începe să prânzească la iarbă verde şi să se adune
în jurul lăutarilor care cântă lângă un butoi cu vin ori cu rachiu de cireșe.
Apoi, deodată se încinge jocul peste întreg târgul şi vezi grupuri separate
formate din moţi şi crişeni care, în sunetul viorilor, clarinetelor,
cimpoaielor și fluierelor, joacă hora, adresându-se unii altora prin felurite
chiuituri satirice, strigând crișanul către moț:
”Ține moț de hastă straiță
Să mă hâț (joc) cu hastă moață.
Până mă hâțai cu moața,
Se duse moțul cu straița!
Să mă hâț (joc) cu hastă moață.
Până mă hâțai cu moața,
Se duse moțul cu straița!
Iar moțul
îi răspunde:
Măi, crișene, lapte în teoc
Adă fata să ți-o joc
De nu țio-i juca-o bine,
Intre smerii în ea și-n tine!”
Adă fata să ți-o joc
De nu țio-i juca-o bine,
Intre smerii în ea și-n tine!”
În zilele noastre, Târgul de Fete
de la Muntele Găina nu mai are acelaşi scop, însă tradiția se păstrează iar
moții, împreună cu invitaţii sau turişti de pe alte meleaguri, ies an de an în
cea mai apropiată duminică de Sfântul Ilie sus pe munte, unde petrec, paticipă
la concursuri şi admiră sau chiar duc cu ei acasă un suvenir din creațiile
meşterilor pupulari.
Pregătirile
pentru sărbătoare se realizează cu câteva zile înainte, iar plecarea spre munţi
are loc în jurul orei patru dimineaţa. Deschiderea evenimentului se face de
către vestitele tulnicărese de la Avram Iancu, urmând apoi programul artistic
al participanţilor. Deși această manifestare etno-culturală a fost atestată
documentar în anul 1816, ea are probabil o vechime mult mai mare.
Târgul
de pe Muntele Găina a fost înregistrat de Consiliul Judeţean Alba ca marcă la
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi reprezintă un pol al turismului
folcloric pentru judeţul Alba şi centrul Transilvaniei.